Daca e toamna ...e bogatie de legume si de culori. Pentru azi alegem conopida, cea despre care Mark Twain, spunea cu umor ca: "... nu este altceva decat o varza cu studii superioare". De ce? Pentru ca este o sursa importanta de vitamine, cunoscuta pentru eficienta in prevenirea si tratarea multor afectiuni.

Atentie insa cand cumparati, aveti grija sa luati conopida cu inflorescenta alba sau crem, fara pete, compacta si grea.

Ingrediente:
  • 1 conopida mare
  • 4 bucati ciocanele pui (eu am avut pui de tara)
  • 2 ardei grasi (unul verde, altul rosu)
  • 2 morcovi potriviti
  • 1 ceapa
  • cateva rosii/ o conserva rosii
  • sare, piper si boia
  • marar
Conopida se desface in bucatele potrivite si se pune la fiert in apa cu sare. Atentie o vom fierbe doar pe jumatate.
Carnea de pui se prajeste (sau se fierbe, varianta mai dietetica si sanatoasa) si se da deoparte. Calim ceapa, adaugam morcovii si ardeii. Cand legumele sunt patrunse, se adauga carnea, conopida si 500 ml apa. Se lasa totul sa fiarba la foc potrivit. Cand toate legumele si carnea au fiert se completeaza cu suc de rosii si se condimenteaza dupa gust cu sare, piper si boia.
Preincalzim cuptorul si introducem vasul pentru 20-30 de minute. Daca va plac sosurile mai legate puteti adauga o lingura de amidon alimenatar sau faina dizolvat/a in apa, eu recomand sa nu ...
La final presaram marar proaspat. Pofta buna!

Mancare de conopida

0 Comentarii