duminică, 4 iulie 2010

AVOCADO UMPLUT

Avocado este un fruct (unii il considera leguma) cu un continut ridicat de proteine, bogat in uleiuri vegetale si acizi grasi Omega 3 benefice pentru organismul nostru. Se mai numeste si "unt vegetal". Din avocado se pot pregati o serie de gustari, sosuri sau creme crude absolut delicioase.
Vara este indicat sa mancam cat mai multe legume si fructe ...asadar iata o propunere pentru o gustare rapida, sau de ce nu chiar o cina usoara de vara ...

Ingrediente:
  • 4 fructe avocado coapte
  • 1 rosie coapta
  • 1 ardei gras galben 
  • 1 ceapa verde
  • 200 grame masline
  • 1 lamaie
  • patrunjel, marar si cimbru (de preferat proaspate)
  • 2 linguri ulei de masline
  • sare, piper si fulgi de chili
Pentru inceput punem gratarul la incins. Pregatim umplutura: taiem ardeiul si rosia in cubulete, tocam ceapa si verdeata (oprim si cateva fire pentru decor); indepartam samburii maslinelor si le taiem marunt. Intr-un vas amestecam legumele taiate, masline si verdeata, asezonam cu sare, piper si chili, apoi adaugam ulei de masline si zeama de lamaie. Dam vasul la frigider.

Avocado umplut

Taiem fructele de avocado pe jumatate, indepartam samburii, stropim cu zeama de lamaie, apoi punem fiecare bucata de avocado pe gratarul incins, cu pulpa in jos, pentru aproximativ 8-10 minute. Cand jumatatile de avocado sunt gata, condimentam cu sare si piper si  le umplem cu amestecul de legume pregatit mai devreme. Presaram deasupra verdeata si servim. Sunt absolut deliciosi !!! Va doresc pofta buna.

Avocado umplut



Copyright © 2014 În bucataria Sabinei